Sărata-Mică, Cetatea Albă
| Sărata-Mică | |
| Зарічне | |
| — Sat — | |
  Sărata-Mică Sărata-Mică (Regiunea Odesa) | |
 Sărata-Mică Sărata-Mică (Ucraina) | |
| Coordonate: 45°50′11″N 29°41′54″E / 45.83639°N 29.69833°E | |
|---|---|
| Țară |  Ucraina |
| Regiune |  Odesa |
| Raion |  Raionul Cetatea Albă |
| Comunitate teritorială[*] |  Lîmanska silska hromada[*] |
| Cod KOATUU | 5125085203 |
| Atestare | 1910 |
| Suprafață | |
| - Total | 0,52 km² |
| Altitudine | 8 m.d.m. |
| Populație (2001) | |
| - Total | 315 locuitori |
| - Densitate | 606 loc./km² |
| Fus orar | UTC+2 |
| Cod poștal | 68140 |
| Prefix telefonic | 4844 |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Sărata-Mică (în ucraineană Зарічне, transliterat Zaricine) este un sat în comuna Zolocari din raionul Cetatea Albă, regiunea Odesa, Ucraina. Are 315 locuitori, preponderent ucraineni.
Satul este situat la o altitudine de 8 metri, în partea centrală a raionului Tatarbunar. El se află la o distanță de 6 km est de centrul raional Tatarbunar. Teritoriul localității este traversat de râul Sărata, care se varsă în limanul Sasic în dreptul satului Tropoclo.
Istoric
[modificare | modificare sursă]Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău[1]). În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de Cahul, Bolgrad și Ismail). În urma acestei pierderi teritoriale, Rusia nu a mai avut acces la gurile Dunării. În urma Unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859, acest teritoriu a intrat în componența noului stat România (numit până în 1866 "Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei"). În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei sudul Basarabiei.
Satul Sărata-Mică a fost fondat în anul 1910 de către țărani ucraineni.
După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Sărata-Mică a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni, existând și comunități de români și ruși. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 419 locuitori din sat, 310 erau ucraineni (73.99%), 59 români (14.08%), 49 ruși (11.69%) și 1 bulgar.[2]
Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Ismail, formată din teritoriile aflate în sudul Basarabiei și care au fost alipite RSS Ucrainene [3].
În perioada 1941-1944, toate teritoriile anexate anterior de URSS au reintrat în componența României. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părți. În anul 1954, Regiunea Ismail a fost desființată, iar localitățile componente au fost incluse în Regiunea Odesa.
Începând din anul 1991, satul Sărata-Mică face parte din raionul Tatarbunar al regiunii Odesa din cadrul Ucrainei independente. În prezent, satul are 315 locuitori, preponderent ucraineni.
Demografie
[modificare | modificare sursă]
Componența lingvistică a localității Zaricine
Ucraineană (92,7%)
Rusă (5,4%)
Română (1,59%)
Alte limbi (0,32%)
Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Zaricine era vorbitoare de ucraineană (92,7%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (5,4%) și română (1,59%).[4]
- 1930: 419 (recensământ) [2]
- 2001: 315 (recensământ)
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Lucian Predescu - Enciclopedia României (Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940), p. 563
- ^ a b „Rezultatele recensământului din 1930 în județul Cetatea Albă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român (Ed. Univers Enciclopedic, București, 2002), p.340-353
- ^ „Rezultatele recensământului din 2001 cu structura lingvistică a regiunii Odesa pe localități”. Institutul Național de Statistică al Ucrainei. Arhivat din original la . Accesat în .
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
| ||||||||